Iepure cu sos ragu

Dificultate medie
Timp de preparare: cca 3/4 ora

Ingrediente:

  • cca 1 kg carne
  • 100 ml ulei
  • morcov
  • patrunjel
  • telina si ceapa
  • o foaie de dafin
  • cate un varf de cutit piper si ienibahar
  • 100 ml suc de rosii
  • 100 ml vin alb sec
  • 3-4 felii de lamaie
  • 30 g faina
  • 20 g zahar
  • o ramura de cimbru
  • sare

Mod de preparare:

  1. Zarzavatul si ceapa , rase prin razatoarea cu gauri mari, se calesc 2 minute, in tot uleiul; se sting, apoi, cu 200 ml apa fierbinte, numai cat sa cuprinda zarzavatul.
  2. Carnea, taiata in bucati, se aseaza peste zarzavat si se lasa sa fiarba acoperita, la foc mic , intorcand-o din cand in cand in sos.
  3. Cand scade sosul, se mai completeaza cu apa, nu cu zeama de marinare, deoarece, fiind acra, intareste zarzavatul.
  4. Cand carnea este suficient de moale, se scoate din sos, iar acesta se trece prin sita de sarma inoxidabila sau prin alt aparat de presat. Se pun din nou in cratita, atat sosul cat si carnea, se adauga faina frecata cu sucul de rosii rece, vinul, piperul, ienibaharul, cimbrul, feliile de lamaie fara coaja alba si apa sau zeama de la marinare, daca este nevoie, ca sa rezulte cca 7oo-800 ml sos.
  5. Intr-o tigaita, se caramelizeaza zaharul, (maro-deschis) si se stinge cu 2-3 linguri de apa fierbinte, se lasa pana cand se topeste, apoi se amesteca cu sosul si se sareaza dupa gust.
  6. Cratita se introduce in cuptor, unde se lasa 10 minute, ca sa se ridice uleiul.
  7. Se serveste rece ca fel intai.
  8. In acest sos, cand este strecurat, se pot pune 30-40 masline, impreuna cu toate celelalte ingrediente mentionate mai sus, se lasa in cuptor 20 minute, ca sa fiarba si maslinele si sa se ridice uleiul; mancarea se serveste rece.

Pofta Buna!

Iepure cu masline

Dificultate medie
Timp de preparare: cca 3/4 ora

Ingrediente:

  • 1 kg de carne
  • 100 gr ceapa
  • 100 ml de ulei
  • o foaie de dafin
  • 10 boabe de piper
  • 1/4 l suc de rosii
  • 25 gr de faina
  • 100 ml vin
  • 3-4 felii de lamaie
  • o lingurita must
  • o ramura de cimbru
  • 1/4 l zeama in care a fost marinata carnea sau apa
  • sare

Mod de preparare:

  1. Ceapa, rasa prin razatoarea cu gauri mici sau taiata foarte marunt, se caleste in tot uleiul, 2 minute, apoi se adauga carnea marinata, taiata in bucati de marime mijlocie si 4-5 linguri cu apa sau zeama de la marinare.
  2. Se frige inabusit, tot timpul cu capac, la foc mic, pe plita sau la cuptor, la foc mijlociu, circa 2 ore, sau pana cand se inmoaie bine, adaugand cate putina zeama de la marinare sau apa simpla, ca sa nu se arda ceapa.
  3. Carnea se poate fierbe in oala sub presiune.
  4. Ceapa se caleste direct in oala, impreuna cu carnea, timp de 3 min, amestecandu-se, ca sa se prajeasca putin la suprafata; apoi, se toarna 500 ml de apa si carnea se lasa sa fiarba la foc, mic, ca sa nu scada apa.
  5. Dupa ce a fiert carnea, faina se freaca cu sucul de rosii, turnat cate putin de la inceput, ca sa nu sa se formeze cocoloase si apoi se pune in cratita si se amesteca cu sosul; se adauga vinul si apa sau zeama de la marinare, daca aceasta nu este prea acra, foaia de dafin, mustarul, feliile de lamaie, cimbrul si maslinele nedesarate.
  6. Cratita se introduce in cuptor, unde se lasa cca 20 minute, ca sa fiarba si maslinele si sa se formeze sosul. Acesta se mai subtiaza, daca este nevoie, deoarece servindu-se rece, se mai ingrasa, fiind cu faina.
  7. Cand este gata, i se potriveste gustul cu sare si, dupa dorinta, se acreste cu zeama de lamaie.
  8. Se serveste ca fel intai.

Pofta Buna!

Iepure cu ceapa

Dificultate medie
Timp de preparare: cca 3/4 ora

Ingrediente:

  • 750 gr-1 kg carne
  • 300-400 gr ceapa
  • 100 ml ulei
  • 200 ml suc de rosii
  • 100 ml vin
  • 4-5 felii de lamaie
  • o ramura de cimbru
  • o foaie de dafin
  • cate un varf de cutit de piper si ienibahar
  • usturoi (3-4 catei)
  • sare

Mod de preparare:

  1. Carnea, taiata in bucati de marime mijlocie, se pune intr-o cratita de la suprafata, se presara, apoi cu 1/2 lingurita cu sare, se adauga 3-4 linguri cu zeama de la marinare sau apa simpla si se lasa sa fiarba acoperita, la foc mic, sau se introduce, tot acoperita la cuptor, unde se lasa circa o ora, pana cand se inmoaie pe jumatate, adaugand pe parcurs apa ca sa nu se arda sosul.
  2. Dupa aceea, se pune ceapa taiata in felii subtiri care se amesteca cu carnea si se lasa sa fiarba 10 minute, acoperite pana cand se inmoaie putin ceapa.
  3. Se adauga apoi sucul de rosii, vinul, feliile de lamaie, foaia de dafin, cimbrul, condimentele si circa 200 ml apa.
  4. Carnea se fierbe in continuare, acoperita, completand mereu cu apa cat este necesar, ca sa nu scada lichidul si sa se arda ceapa si amestecand mai des, pana cand se inmoaie carnea si ceapa.
  5. Ceapa nu trebuie sa se terciuiasca, numai sa se inmoaie; daca, pe parcurs, se arde intr-o parte, nu se mai pune apa, ci se schimba imediat mancarea in alta cratita, altfel ceapa va deveni maronie si mancarea va capata un gust amar.
  6. Cand toate sunt fierte, ceapa trebuie sa fie ca un sos mai gros.
  7. Se adauga usturoiul taiat marunt (facultativ), se sareaza si se acreste, dupa gust si se lasa la cuptor inca 10 minute, ca sa se ridice uleiul.
  8. Se serveste rece ca fel intai.

Pofta Buna!

Plachie din peste

Dificultate medie
Timp de preparare: cca 3/4 ora

Ingrediente:

  • 1 kg peste (crap, somn, etc)
  • 100 ml ulei
  • 3-4 cepe mari
  • 3 catei de usturoi
  • 200 ml suc de rosii
  • o foaie de dafin
  • 100 ml vin alb
  • 10 boabe de piper sau un varf de lingurita piper macinat
  • 2 -3 linguri zeama de lamaie sau cateva picaturi de otet
  • sare

Mod de preparare:

  1. Pestele curatat se taie in bucati de 3 cm grosime; daca este gros, se despica in doua , de-a lungul coloanei vertebrale, fiecare jumatate taindu-se in bucati, de 4-5 cm.
  2. Tigaia se infierbanta goala, apoi se pune tot uleiul care se va infierbanta imediat; in ea se aseaza bucatile de peste, trecute prin faina, care se vor praji numai pe jumatate, cate 2-3 minute pe fiecare parte si apoi se vor scoate pe o farfurie.
  3. In uleiul ramas care nu este ars se pune ceapa taiata in felii subtiri, presarata cu o lingurita de sare; se caleste 10 -15 minute, la foc mic (nu direct pe flacara), pana cand devine lucioasa, fara sa se rumeneasca.
  4. Se poate cali si la cuptor, daca nu avem timp sa o supraveghem, deorece ceapa se arde repede.
  5. Se adauga sucul de rosii, vinul, foaia de dafin, piperul, zeama de lamaie si sare dupa gust si, la urma, bucatile de peste si usturoiul taiat marunt.
  6. Se da la cuptor 20 minute, la foc mijlociu, sa fiarba pestele in continuare, sa se formeze sosul, si sa se ridice untdelemnul.
  7. Se serveste rece ca fel intai.

Pofta Buna!

Chiftele marinate

Dificultate medie
Timp de preparare: cca 3/4 ora

Ingrediente:

  • 1/4 kg carne
  • 50 g franzela
  • 50 g ceapa
  • 3 catei usturoi
  • 250 ml suc de rosii
  • o foaie de dafin
  • faina
  • ulei
  • marar
  • piper
  • ienibahar
  • sare

Mod de preparare:

  1. Carnea slaba de porc sau, daca este mai grasa amestecata cu carne de vitel sau piept de pui, se trece de 2 ori prin masina de tocat, impreuna cu franzela, inmuiata numai o secunda in apa rece si bine stoarsa in pumni, cu ceapa taiata marunt si calita, un minut, cu 2 linguri de untdelemn si usturoiul taiat marunt.
  2. La tocatura se adauga oul crud, 1/2 lingurita cu sare fina, un varf ascutit cu piper, o lingurita cu varf de marar sau patrunjel taiat marunt si se amesteca bine.
  3. Se ia cate o lingurita cu varf din compozitie, se pune pe o foaie de naylon, presarata cu o lingurita cu varf de faina, se trece bine prin faina si i se da forma rotunda de bila.
  4. Se aseaza una langa alta, pe foaia de naylon; vor rezulta 14-15 bucati.
  5. Se unge bine cu 2 linguri de ulei, o cratita de 1 1/2 l, se aseaza in ea chiftele (bilele) neinghesuite, una langa alta care, apoi, se stropesc bine cu 3 linguri de ulei si se dau la cuptor descoperite, 30-40 minute , la foc moderat ca sa nu se friga si sa se rumeneasca putin la suprafata.
  6. Dupa aceea, sucul de rosii se dilueaza ca sa fie potrivit de acru si se toarna peste chiftele, cat sa le cuprinda.
  7. Chiftelele se ridica putin cu varful cutitului ca sa se desprinda de cratita si ca sosul sa intre si sub ele.
  8. In sos se adauga o foaie de dafin, un varf de cutit cu ienibahar, marar sau patrunjel tocat marunt si sare, dupa gust.
  9. Se lasa la cuptor 15 minute, ca sa se formeze sosul si sa se ridice uleiul.
  10. Se servesc calde cu piure de cartofi.

Pofta Buna!

Perisoare din piept de pui

Dificultate medie
Timp de preparare: cca 1/2 ora

Ingrediente:

Pentru perisoare:

  • 250 gr piept pui
  • 50 gr orez
  • 50 gr ceapa
  • 3 linguri ulei
  • 2 linguri apa rece
  • un ou
  • 25 g faina
  • piper
  • marar
  • patrunjel
  • sare

Pentru sos:

  • 50 g untdelemn
  • 1/4 l apa
  • 1/2 l suc de rosii
  • ceapa rasa fin
  • 25 g faina
  • marar
  • patrunjel
  • telina
  • sare

Mod de preparare:

  1. Intr-o cratita, se infierbanta uleiul sau alta grasime cu ceapa rasa fin sau taiata marunt, un minut, se pune un varf de lingurita cu boia sau pasta de ardei, se amesteca de 2 ori si, imediat se sting cu apa.
  2. Cand clocoteste apa, se pun perisoarele si castravetii, curatati de coaja si taiati in betisoare de 1 cm grosime, sau necuratati, rasi prin razatoare cu gauri mari si scursi bine de zeama pe care o lasa.
  3. Se lasa sa fiarba 40-50 minute.
  4. Cand toate sunt fierte, se freaca bine faina cu sucul de rosii care, apoi, se amesteca cu sosul; se lasa sa fiarba cateva clocote, ca sa se lege.
  5. Se completeaza lichidul, daca a scazut, ca sosul sa cuprinda bine perisoarele si castravetii si sa aiba consistenta unei smantani subtiri.
  6. Cratita se ia de pe foc, mancarea se sareaza dupa gust si, daca mai este nevoie, se acreste cu zeama de lamaie sau cu cateva picaturi de otet.
  7. Pentru aroma, se adauga marar si, facultativ, usturoiul taiat marunt.
  8. Daca sosul este prea acru, se adauga o lingurita de zahar.
  9. Mancarea se poate servi simpla sau cu piure de cartofi.
  10. Smantana se adauga la masa.

Pofta Buna!

Mancare de rosii cu carne

Dificultate medie
Timp de preparare: cca 1/2 ora

Ingrediente:

  • 300-400 gr carne
  • o ceapa
  • 80-100 ml ulei
  • 25 gr faina
  • 1/4 l suc de rosii
  • 7-8 rosii mici
  • patrunjel
  • telina (frunze)
  • sare

Mod de preparare:

  1. Carnea se prajeste cu ceapa si uleiul. Dupa aceea, se freaca faina cu sucul de rosii, adaugat cite putin, ca sa nu formeze cocoloase si se toarna peste carne, completand cu apa, atat cat sa cuprinda bucatile de carne.
  2. Se lasa sa fiarba cateva clocote, ca sa se lege sosul, apoi se potriveste gustul cu sare, se adauga o frunza de telina si rosiile intregi.
  3. Mancarea se tine la cuptor 15 minute, ca sa fiarba rosiile si sa se ridice uleiul.
  4. Facultativ, se pune in sos o lingurita de zahar si se mai adauga putina sare, daca mai este nevoie.
  5. Se serveste proaspata cu patrunjel taiat marunt.

Pofta Buna!

Budinca de spanac cu franzela

Dificultate medie

Ingrediente:

  • 1 kg spanac
  • 150 gr franzela
  • 100 ml lapte
  • 200 ml smantana
  • 100 gr unt
  • margarina sau ulei
  • 50 gr faina
  • 150 ml suc de rosii
  • 150 gr branza telemea
  • o lingurita marar taiat marunt
  • un varf cutit piper
  • 4 oua si un albus sau 5 oua

Mod de preparare:

  1. Dupa ce s-a spalat, spanacul se fierbe, 5 minute si, apoi, se lasa in strecuratoare pana se raceste.
  2. Se trece apoi prin masina de tocat, impreuna cu franzela inmuiata in lapte si nestoarsa.
  3. La tocatura se adauga branza rasa (care sareaza), smantana, faina, untul moale sau topit (margarina, uleiul), sucul de rosii, galbenusurile, mararul si piperul, amestecandu-se bine.
  4. Dupa aceea, se amesteca usor, prin rasturnare cu albusurile batute spuma, se pune in forma de cca 2 l si se coace.
  5. Se introduce in cuptorul bine incins dinainte, unde se lasa 30-40 minute, pana cand budinca se rumeneste frumos. Nu se deschide cuptorul 20 minute.
  6. Cand se scoate din cuptor, se trece cu cutitul pe margine, ca budinca sa se desprinda, daca s-a lipit, apoi se pune farfuria de servit deasupra ei si se rastoarna.

Pofta Buna!