Plachie din peste

Dificultate medie
Timp de preparare: cca 3/4 ora

Ingrediente:

  • 1 kg peste (crap, somn, etc)
  • 100 ml ulei
  • 3-4 cepe mari
  • 3 catei de usturoi
  • 200 ml suc de rosii
  • o foaie de dafin
  • 100 ml vin alb
  • 10 boabe de piper sau un varf de lingurita piper macinat
  • 2 -3 linguri zeama de lamaie sau cateva picaturi de otet
  • sare

Mod de preparare:

  1. Pestele curatat se taie in bucati de 3 cm grosime; daca este gros, se despica in doua , de-a lungul coloanei vertebrale, fiecare jumatate taindu-se in bucati, de 4-5 cm.
  2. Tigaia se infierbanta goala, apoi se pune tot uleiul care se va infierbanta imediat; in ea se aseaza bucatile de peste, trecute prin faina, care se vor praji numai pe jumatate, cate 2-3 minute pe fiecare parte si apoi se vor scoate pe o farfurie.
  3. In uleiul ramas care nu este ars se pune ceapa taiata in felii subtiri, presarata cu o lingurita de sare; se caleste 10 -15 minute, la foc mic (nu direct pe flacara), pana cand devine lucioasa, fara sa se rumeneasca.
  4. Se poate cali si la cuptor, daca nu avem timp sa o supraveghem, deorece ceapa se arde repede.
  5. Se adauga sucul de rosii, vinul, foaia de dafin, piperul, zeama de lamaie si sare dupa gust si, la urma, bucatile de peste si usturoiul taiat marunt.
  6. Se da la cuptor 20 minute, la foc mijlociu, sa fiarba pestele in continuare, sa se formeze sosul, si sa se ridice untdelemnul.
  7. Se serveste rece ca fel intai.

Pofta Buna!

Marinata de peste

Dificultate medie
Timp de preparare: cca 3/4 ora

Ingrediente:

  • 1 kg peste (scrumbii, heringi)
  • 250 ml apa
  • 100 ml otet
  • 50 ml ulei
  • o foaie de dafin
  • 10 boabe piper
  • o ceapa (80 gr)
  • o lingurita cu varf sare

Mod de preparare:

  1. Pestele se curata de intestine, apoi se indeparteaza capul si pielea.
  2. Se scot, apoi, 2 fileuri, trecand cu un cutit bine ascutit de o parte si de alta a coloanei, de la coada spre cap ca sa se taie toata carnea de pe oase.
  3. Fileurile obtinute se taie in bucati de 4-5 cm si se pun intr-un borcan.
  4. Toate ingredientele de mai sus: ceapa taiata in felii, apa, otetul, uleiul, foaia de dafin, piperul, o lingurita cu varf de sare se pun intr-o olita si se fierb in clocote 5 minute, apoi olita se ia de pe foc.
  5. Cand s-a racit, se pune peste bucatile de peste si se amesteca bine.
  6. Se lasa sa se marineze 6-7 zile la rece, apoi pestele se serveste ca fel intai.
  7. Se pastreaza in frigider.

Pofta Buna!